miercuri, 14 mai, 2025
Home Actualitate Control la o fermă din Mircea Vodă: tone de îngrășăminte și deșeuri periculoase, descoperite de polițiști

Control la o fermă din Mircea Vodă: tone de îngrășăminte și deșeuri periculoase, descoperite de polițiști

de Redacția Dotto

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat la data de 29 aprilie a.c. o acțiune pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind substanțele pentru protecția plantelor.

A fost efectuat un control la o fermă din comuna Mircea Vodă, fermă ce are ca obiect de activitate creșterea ovinelor.

În urma verificărilor derulate ar fi fost descoperiți  9 saci ce conțineau 4,5 tone de îngrășăminte chimice care nu ar fi fost depozitate în condițiile cerute de lege.

De asemenea, ar fi fost descoperite mai multe deșeuri periculoase  și cantitatea de 110 litri de ulei uzat, pentru care ferma nu ar fi deținut contract de neutralizare, precum și 47 de bucăți de piei de animale în proces de descompunere.

Ca urmare a neregulilor constatate, proprietarul fermei i-au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 18.000 de lei.

Concomitent, au fost sesizați specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult