Situație fără precedent la Spitalul Județean Constanța. Managerul unității medicale, Raluca Ștefan Vericeanu, este de discriminare și sexism de Departamentul pentru Situații de Urgență, care anunță că o reclamă la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Totul după ce directorul Spitalului a spus că Urgența unității medicale ar trebuie condusă de un bărbat și nu de o femeie. Dincolo de vorbe, scandalul a scos la iveală probleme grave din UPU: supraaglomerație, spații închiriate la privați în defavoarea spitalului și absența de la serviciu a șefei de la UPU, care a condus Unitatea de Primiri Urgențe aproape 20 de ani.
Tot scandalul a plecat după ce heliportul de la Spital a trecut de putin timp in administrarea unitatii medicale, în subordinea Unitatii de Primiri Urgente. Această modificare a venit la pachet cu schimbarea din funcție a medicului șef de la UPU. Dr. Rodica Tudoran care a condus Unitatea de Primiri Urgențe timp de 17 de ani, a fost schimbată cu dr. Mircea Leu.
” S-au făcut aceste schimbări datorită faptului că am preluat şi heliportul, acesta intrând în administrarea spitalului. Ca urmare, este necesar să fie numit un bărbat, care știe cum să gestioneze situația, atât partea de administrare, cât şi partea de heliport. […] Aceasta este o poziție de bărbat. Ar fi trebuit să alerg mereu între heliport şi spital.”
a declarat Raluca Ștefan Vericeanu pentru ziarul Cuget Liber
Declarația managerului Spitalului Județean a fost considerată sexistă și discriminatorie de Departamentul pentru Situații de Urgență, iar șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat pe pagina de Facebook a instituției că o reclamă pe directoarea spitalului că o reclamă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
„A sugera că un medic femeie nu poate face față responsabilităților administrative sau operaționale ale unei funcții de conducere, doar pentru că este femeie, încalcă flagrant principiile egalității de șanse, în orice domeniu, cu atât mai mult în cel medical.”
se arată în comunicatul de presă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
Imediat după acest mesaj, sâmbătă noapte Raluca Vericeanu a convocat jurnaliștii la o conferință de presă pentru a-și justifica declarația.
„Declarația mea vis-a-vis de faptul ca ar trebui sa fie un bărbat in aceasta postura, a fost un moment emoțional, greșeală poate, cum am fost crescuta, poate limbajul si cutumele. Nu am vrut sa discriminez pe nimeni pentru ca, uitați-vă la mine: eu conduc o unitate, am șefe de secție care conduc o unitate. Intenția mea nu a fost sa discriminez pe nimeni”
Raluca Vericeanu – manager SCJU Constanța
Scandalul a scos la iveală și problemele grave cu care se confruntă Unitatea de Primiri Urgente de ani de zile. Fostei șefe de la Urgență i se reproșează printre altele aglomerația din urgență și absențe nejustificate la serviciu.
„Cele mai multe reclamații au fost referitoare la UPU. Conducătorul UPU trebuie sa fie o persoana asumata și prezenta. Nu sa delege si sa plece doua săptămâni la copii în Anglia”
Raluca Vericeanu – manager SCJU Constanța
Reprezentanții Consiliului Județean Constanța spun că sunt la curent cu deciziile de schimbare a șefei de la UPU și că susțin decizia.
„Cele mai multe reclamații care vin către Consiliul Județean si au venit in toate aceste luni se refera la activitatea din UPU. Vânzarea cabinetelor medicale din UPU s-a petrecut in timpul conducerii acestei doamne. Cabinete medicale care acum sunt private, sunt in Urgenta Spitalului Judetean. Vorbim de o activitate indelung contestata”
Ionela Zota – purtător de cuvânt a Consiliului Județean Constanța
Contactata telefonic, fosta șefa de la UPU Constanța nu a dorit sa facă o declarație publică. A precizat că a acceptat faptul ca a fost demisa și vrea să fie lăsata sa își facă meseria de medic. De cealaltă parte managera a anunțat ca își asuma vina pentru declarația făcută și va suporta consecințele. Fosta șefa de la UPU rămâne și ea în continuare în UPU dar cu jumătate de norma.