Convoiul cu cel mai mare ajutor umanitar pentru Ucraina a plecat astăzi din Portul Constanța Sud Agigea spre hub-ul de la Suceava.
De aici își va continua deplasarea către mai multe orașe din Ucraina. Sunt o mie de tone de alimente, medicamente, vehicule de urgență și aparatură medicală pe care ucrainenii afectați de război le așteaptă. Pe tot parcursul drumului convoiul va fi escortat de un batalion de Securitate francez.
Convoiul cu o parte din ajutoarele umanitare pentru Ucraina s-a pus în mișcare în această dimineață la ora 8:50 și este escortat de un batalion al securității civile franceze. Este vorba despre 34 de pompieri din formațiunile militare ale securității civile și doi marinari-pompieri din cadrul batalionului de specialitate din Marsilia. Convoiul care transportă în special vehicule de intervenție va ajunge astăzi până la la Bacău, iar de acolo va pleca mai departe spre Suceava, mâine.
O mie de tone de ajutoare a adus în România nava „Aknoul”, care a plecat din Marsilia la finalul lunii septembrie. Este cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina. Printre ajutoare se numără și 15 vehicule de pompieri și salvare aduse la standardele ucrainene, 19 tone echipamente de salvare, degajare și protecție, 25 de tone de medicamente de urgență și de resuscitare și un vehicul medical dotat cu aparat mobil de radiologie. Nava a transportat de asemenea 60.000 de rații alimentare, 48 de tone de preparate și 13 tone de lapte. Tot în Ucraina vor ajunge grație acestui transport 5 generatoare, materiale de construcție și prelate, dar și peste 200 de metri de poduri de urgență pentru operațiuni de reabilitare rapidă a infrastructurilor civile ucrainene.
Donațiile vor fi distribuite Serviciului ucrainean de Urgență, Ministerului ucrainian al Sănătății, dar şi civililor din orașele Cernihiv și Harkov și municipiile Odesa și Stryi.