Câte 3 coșuri de gunoi grupare, la fiecare 20 de pași. Se întâmplă în stațiunea Mamaia, unde Primăria Constanța a montat coșurile de 600 de euro pe care le-a cumpărat, din zece în zece metri. Noile pubele cu aspect antichizat stau lipite de vechile coșuri de gunoi, care nu au fost ridicate încă de municipalitate.
De ce a decis administrația locală să monteze acum coșurile de gunoi, când în stațiunea Mamaia nu mai este nici picior de turist nu se știe. Iar cum vor rezista acestea la viscolul de peste iarnă, rămâne de văzut.
Municipalitatea a achiziționat noile modele de coșuri de gunoi stradale special pentru zonele de promenadă și zonele intens circulate. Iar pentru fiecare a plătit câte 3.500 de lei. Și cum prețul, include și montajul, administrația locală a trecut la treabă. Parte dintre ele au ajuns zilele trecut în stațiunea Mamaia, dar nu în locuri fără pubele, ci chiar lipite de vechile coșuri de gunoi.
Primăria Constanța spune că intenționează să le înlocuiască pe cele vechi și să le recondiționeze pe cele ale căror stare permite acest lucru.
Constănțenii consideră că noile coșuri de gunoi grupate alături de cele vechi reprezintă doar o risipă de bani, mai ales că în stațiunea Mamaia nu mai este acum nici picior de turist, iar în unele zone din Constanța pubelele lipsesc cu desăvârșire.
Coșurile de gunoi achiziționate au o capacitate de 110 litri, de trei ori mai mult decât cele vechi și sunt acoperite pentru a reduce la zero riscul de împrăștiere a deșeurilor.