Evenimentul s-a petrecut seara trecută, 18 ianuarie, iar poliția a intervenit luni dimineață. Ancheta este în desfășurare, coordonată de procurorii Tribunalului Constanța.
Potrivit primelor informații, criminalul are aproximativ 20 de ani, în timp ce mama ar fi avut în jur de 49 de ani. Crima s-ar fi petrecut într-un apartament de pe strada Lirei nr. 10, în zona stației de taxiuri.
Ce au transmis oamenii legii
Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiștii din Constanța au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul nopții trecute, și-ar fi înjunghiat mama.
Deplasați la fața locului, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, într-un imobil fiind identificată o femeie, de 49 de ani, care prezenta o plagă înjunghiată. Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul victimei. Presupusul autor, de 20 de ani, este în custodia polițiștilor.
La locul faptei s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, care vor continua cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
– în curs de actualizare –