Cristian Chivu

Cristian Chivu, fostul fotbalist al naţionalei României, este noul antrenor al formaţiei Primavera a lui Inter Milano, a anunţat joi clubul italian.

Cristian Chivu va pregăti echipa Under 19 a lui Inter după ce în sezonul trecut a fost la cârma formaţiei Under 18 a grupării nerazzurra, eliminată de Genoa în semifinalele campionatului rezervat acestei categorii de vârstă.

Chivu l-a înlocuit la cârma formaţiei Primavera pe Armando Madonna, al cărui contract a expirat pe 30 iunie.

Tuttosport a scris luna trecută că şefii lui Inter s-au gândit la Chivu deoarece vor să se bazeze pe un antrenor obişnuit să lucreze cu tinerii şi care a crescut, ca fotbalist, la şcoala lui Ajax Amsterdam.

În luna septembrie a anului trecut, Cristian Chivu a obţinut licenţa UEFA Pro după ce a absolvit cursurile şcolii de antrenori de la Coverciano. Posesorii licenţei UEFA Pro au dreptul de a antrena la cel mai înalt nivel, deci inclusiv în Serie A.

Chivu a antrenat în sezonul 2019-2020 echipa Under-17 a lui Internazionale Milano, după ce a pregătit formaţia Under-14 a acestui club. Fostul fundaş a jucat la gruparea milaneză între 2007 şi 2014.

Fostul internaţional, care are 40 de ani, a obţinut în decembrie 2017 licenţa de antrenor în Italia. Chivu, care a avut 75 de meciuri pentru naţionala României, a mai jucat în Italia la AS Roma (2003-2007). El a contribuit în 2010 la o triplă istorică, Inter câştigând atunci Serie A, Cupa Italiei şi Liga Campionilor. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Incident la Centrala Nucleară Cernavodă

Unitatea doi de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energetic. Deconectarea automat…