CS Medgidia a câștigat categoric primul meci amical al verii, învingând Voința Siminoc cu 3-0. Antrenorul Gelu Hampu a testat mai mulți tineri jucători în acest duel.
CS Medgidia, nou promovată în Liga a 3-a, a disputat prima partidă de verificare la doar câteva zile de la startul pregătirilor pentru noul sezon. Pe stadionul din Complexul Sportiv „Iftimie Ilisei”, echipa antrenată de Gelu Hampu a întâlnit formația din Liga a V-a, Voința Siminoc. Gazdele s-au impus clar cu 3-0, prin golurile marcate de Marius Iftime, Ștefan Fișcă și Dănuț Petrescu.
„M-a interesat în primul rând cum s-au prezentat noii veniți, cum se așează pe teren, și am făcut o mică selecție. Am păstrat câțiva jucători pe care-i vom testa și în perioada următoare pentru a vedea dacă ne pot ajuta în noul sezon,”
a explicat antrenorul Gelu Hampu.
Săptămâna viitoare, CS Medgidia va disputa încă două meciuri amicale, ambele în deplasare. Miercuri, echipa va juca pe terenul celor de la CS Agigea, iar sâmbătă va întâlni pe Farul Constanța U17, la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu.