CSM Constanța a părăsit Cupa României la volei feminin, fiind învinsă cu 0-3 (27-29, 12-25, 23-25) de campioana en-titre Volei Alba Blaj, în manșa retur a sferturilor de finală, disputată în Blaj Arena.
Deși scorul pare categoric, partida a fost mult mai echilibrată. Constănțencele conduse de Florin Voinea și Radu Began au început cu forță și au ratat patru mingi de set în primul set, cedând la limită în fața campioanei.
În setul al treilea, echipa oaspete a demonstrat încă o dată determinare, revenind de la 20-24 și conducând temporar cu 19-18, dar finalul a aparținut tot campioanelor.
Cea mai bună jucătoare a formației constănțene a fost Lupescu, cu 11 puncte și contribuții semnificative la preluare. Cimpu, Biberdzic și James au completat evoluția solidă a echipei, fiecare cu câte 8 puncte.
„Fetele noastre părăsesc competiția cu fruntea sus, după două meciuri curajoase în compania celei mai bune echipe din țară”, a transmis clubul CSM Constanța.
Următorul obiectiv pentru constănțence este campionatul intern. În etapa a XII-a a Diviziei A1, CSM Constanța va întâlni Rapid București, duminică, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor.