Baschetbalistele de la CSM Constanța au învins categoric Universitatea Cluj, în primul meci din seria pentru locurile 5-6. Constănțencele au început în forță și au dominat meciul de la un capăt la altul.
Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța a găzduit ieri prima partidă din seria pentru locurile 5-6 din Liga Națională de Baschet Feminin Getica 95, între CSM Constanța și Universitatea Cluj. Echipa antrenată de Alina Șerban și Norbert Kovasch s-a impus clar, scor 98-72, după ce a condus cu 60-36 la pauză. Constănțencele au dominat toate momentele jocului și au arătat clar că își doresc locul 5 la finalul sezonului. Pentru CSM Constanța au punctat: Teja Gorsic – 29, Teodora Turudic – 28, Caroline Littlefield – 22, Anisia Croitoru – 6, Miljana Dzombeta – 5, Anisia Cain – 4, Gabriela Irimia – 2, Amira Bou Chedid – 2.
Seria se joacă după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, iar partida a doua este programată vineri, 18 aprilie, de la ora 13:00, la Cluj. Dacă va fi nevoie de un meci decisiv, acesta se va disputa la Constanța, marți, 22 aprilie.