CT Bike, un mod de viață în oraș

Vremea frumoasă i-a scos pe constănțeni la plimbare cu bicicletele, puse gratuit la dispoziție de Primăria Constanța.

Peste 14.500 de trasee au fost efectuate din martie și până acum, iar durata medie a unui traseu a fost de 48 de minute. Recordul folosirii bicicletei îl deține un tânăr, care a efectuat nu mai puțin de 120 de trasee, din martie și până acum. Bicicletele din sistemul de bike sharing sunt plasate în puncte cheie ale orașului și oferă astfel o posibilitate largă de mișcare în locurile în care avem nevoie și încurajează deplasarea între stații, așa că nu este necesar ca o bicicletă să fie înapoiată tot la stația de unde a fost ridicată.

Pentru a obține cadrul gratuit de utilizator, orice turist sau localnic, cu vârsta de peste 14 ani, îl poate solicita pe baza cărții de identitate, din agențiile SPIT. Până acum, au fost emise aproape 19 mii de carduri, dintre care anul acesta, peste o mie. Bicicleta poate fi utilizata in mod gratuit timp de maxim doua ore, indiferent de numarul de inchirieri zilnice, în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Lumini și umbre în Legile Securității Naționale

“Proiectul legilor securității naționale cere cetățenilor și firmelor să acționeze ca info…