Imagini greu de privit și un miros insuportabil în Parcul Tăbăcăriei. În tunelul prin care trecea cândva trenulețul spre Satul de Vacanță și-au făcut adăpost mai mulți oameni ai străzii, care trăiesc într-un morman de mizerie. O echipă a DOTTO TV care filma în zona a fost întâmpinată astăzi de unul dintre cei care care locuiesc în tunel.
Tunelul din parc, care pe vremuri era traversat de trenulețul care îi plimba pe copii până în stațiunea Mamaia colcăie astăzi de șobolani și de mizerie. Haine vechi, resturi de mâncare, peturi, lenjerie murdară, plastice și cutii de conserve au format un covor pe toată suprafața tunelului. Iar focarul de infecție degajă un miros greu de suportat. Chiar și așa însă, câțiva oameni fără adăpost au găsit puterea de a-și amenaja în interior un culcuș, care să îi ferească de vremea rea.
Situația a atras atenția și unor organizații non-guvernamentale, care au publicat imaginile cu tunelul plin de deșeuri pe paginile de socializare și cer comunității să vină cu idei pentru ca situația să nu se înrăutățească.
Primăria Constanța de cealaltă parte ne cere să avem răbdare. Sâmbătă, cu ocazia zilei internaționale a curățeniei, 47 de tone de deșeuri au fost adunate pe malul Lacului Tăbăcărie printr-o acțiune de ecologizare la care au participat peste 100 de angajați ai Primăriei, dar și voluntari ai Green Pact WorldWide. Iar Administrația promite că acțiunile de ecologizare vor continua.
Mulți constănțeni sunt deja resemnați și spun că Parcul a fost mult prea mulți ani uitat de autorități.
Până să fie desființată în jurul anului 2005, linia feroviară urbană din Parcul Tăbăcariei ce cuprindea 2 podețe și 2 tuneluri era printre puținele din țară, două similare fiind doar la București și Timișoara. Aceasta a fost scoasă din uz la scurt timp după începerea lucrărilor la stația de epurare a apelor uzate în zona Pescărie și a mall-ului din parc.