Zona Cazinoului a răsunat de cântece și voie bună, de Ziua Marinei. Ceremonia s-a încheiat odată cu retragerea cu torţe a marinarilor militari, care au defilat de la Cazino până în centrul oraşului.
Militarii și-au aprins torțele și acompaniați de Fanfara Forțelor Navale și a soldaților americani de la Kogălniceanu, i-au invitat pe toți participanții la un marș prin zona peninsulară.
Centrul vechi al Constanței a fost împânzit de militari și de sutele de oameni care îi urmau în drumul spre Piața Ovidiu. Și-au strâns mâinile și s-au prins într-o horă.
Preț de jumătate de oră, turiștii și localnicii au dansat pe sârbe, hore și mai ales tradiționalele geamparale dobrogene. Fascinați de cele văzute, mulți turiști spun că la anul își vor petrece vacanța malul mării tot de Ziua Marinei. Evenimentele s-au împărțit în două locuri – o parte au avut loc în portul militar, în timp ce în portul Tomis oamenii au putut admira navele din larg, dar și o serie de expoziții legate de viața marinarilor militari.