În două-trei săptămâni vom intra din nou într-un fel de beznă electorală. Este în loading, o perioadă în care vor ieși la înaintare oamenii pentru care lumea, nu mai are de ceva vreme colțuri și muchii de care să se lovească. Asta pentru că întregul lor univers, a devenit de ceva vreme un nor de pluș. Fără odihnă și fără pic de rușine, sute de oameni politici se vor ruga de zece milioane de naivi să-i voteze. Uită cei care vor, iar și iar la putere, că nu au făcut decât să producă foarte multă nesiguranță prin nepriceperea lor în economie și în instituții implicit, așezând uneori tacticos câte un mileu cu dantelă, pe fiecare raft pe care zace un deficit imens și dosarul cu acte pentru împrumuturi.
Sunt orașe în România, cum ar fi Moldova Nouă, unde Judecătoria a rămas făr niciun magistrat, pentru că ultimul judecător a ieșit la pensie. Ca să nu mai spunem că de câteva zile, Marcel Boloș, îi ceartă pe cei care folosesc sistemul e-Factura, pentru că apasă de prea multe ori butonul Enter. Traversăm o perioadă în care nici măcar un alt meteorit ca cel din Tunguska sau descoperirea Atlantidei, n-ar avea șanse să se mai remarce în ochii noștri. Asta și pentru că suntem eclipsați de multe alte lucruri pentru care unii au muncit, iar alții le-au denumit. Și ne gândim obsesiv la primul tunel de pe o autostradă din România, care a fost botezat „Daniela”. E la fel de inspirat ales acest nume pentru un tunel, cam cum a fost inițiativa Fiscului din anul 2013, care voia să folosească armata pentru a combate evaziunea fiscală. Ministrul Apărării de atunci Mircea Dușa, spunea că “Specialisti de la Ministerul Apărării, dar și de la Ministerul de Interne, pot fi detașați la ANAF pentru a da o mână de ajutor în colectarea impozitelor și a combaterii evaziunii fiscale”. Delir total și obsesie maladivă, cum ar veni. Tragedia este că și în prezent, contribuabilii sunt priviți ca niște delfini răpiți mării și puși să treacă prin cercuri într-un bazin. Asta pentru că nepriceperea dublată de causticitate, au colonizat toate etajele societății, iar acum privim cu toții la absurd.
Nu mai contează că inflația amputează drastic puterea de cumpărare a cetățenilor, contează doar fondurile alocate partidelor pentru campania electorală, despre care nimeni nu vorbește nimic. Sunt puse la bătaie milioane. Asta în ciuda faptului că lumea de la privat cade într-un neant al sleirii, în vreme ce ceilalți înregimentați prin tot felul de instituții, muncesc la fel, dacă muncesc. Dacă România nu e ultima țară europeană, cum ar merita, după clasa ei politică și instituțională, asta se datorează în primul rând cetățenilor. Fără să știm de ei, în țara asta, din fericire, încă mai există oameni care fac Binele. Oameni care ne ajută enorm, fie în cel mai concret mod cu putință, fie simbolic. În rest, cam tot ce se întâmplă e ca un concurs de stand-up politic. Ieși pe scenă și nu știi cum să expulzezi surplusul din tine.
Un surplus nu de aer, ci de aere politice. Deși, dacă ne gândim mai bine, la câte săli polivalente și terenuri de sport au fost făcute de fiecare guvernare, probabil că am fi avut deja aproape o mie de spitale. Prin urmare, pe acolo pe undeva, subconștientul lor a lucrat constructiv, chiar dacă ce se întâmplă prin măsurile economice pe care le iau în ultima perioadă, e aproape ca-n știrea cu italienii care au vrut să ajungă la Cracovia și s-au trezit la Craiova.