Darius Ștefan Tătaru, halterofilul de la CS Farul Constanța, a concurat la Campionatul European de Haltere pentru seniori. Sportivul, aflat în primul an de tineret, a încheiat competiția pe locul 10 la categoria 96 kg.
Darius Ștefan Tătaru a participat, alături de antrenorul său Aurel Tătaru, la Campionatul European de Haltere – Seniori, desfășurat la Chișinău, în perioada 13 – 21 aprilie. La categoria 96 kg, Darius a obținut locul 10, cu un total de 325 kg, într-o competiție extrem de puternică, dominată de sportivi cu experiență. Sportivul de la CS Farul Constanța a fost cel mai tânăr participant din întrecere, acesta aflându-se abia la început de drum la categoria tineret. Evoluția sa a fost una promițătoare, constituind un pas important în vederea pregătirii pentru Campionatele Europene de Tineret U23, acolo unde Darius își propune să lupte pentru o clasare în primele locuri.