Inconștiență dusă la extrem. Un adolescent a sărit dintr-un tren aflat în mers, în drum spre festivalul „Beach, Please!” din Costinești. Totul a fost filmat de prietenii lui, care în loc să-l oprească, au încurajat cascadoria și au postat imaginile pe rețelele sociale. Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional.
În videoclip se vede cum tânărul, aflat în apropierea stației, își face avânt și sare direct din vagon, în timp ce trenul încă rulează cu viteză. A căzut pe iarbă și, din fericire, nu a fost grav rănit. Imaginile au devenit virale în doar câteva ore și au stârnit multă îngrijorare. Cei mai mulți internauți au criticat comportamentul tânărului și lipsa de reacție a celorlalți pasageri. Nici ISU și nici Serviciul Județean de Ambulanță Constanța nu au fost sesizați în legătură cu acest incident, semn că tânărul nu a fost grav rănit. Reprezentanții CFR atrag atenția că astfel de gesturi pot avea consecințe dramatice.
Un alt incident a avut loc pe scena de la Beach Please, unde un tânăr de 15 ani, fan al artistului Destroy Lonely a fost îndemnat de acesta să sară de pe scenă și a căzut cu abdomenul pe gardul metalic ce desparte publicul de scenă. Adolescentul a ajuns la spital, unde este internat și acum. Din fericire, este în afara oricărui pericol. Mama tânărului intenționează să îl dea în judecată pe artist, iar Selly, co-organizatorul Beach Please a subliniat că va interzice accesului publicului pe scenă, după acest incident.
Tot pe scena festivalului Beach, Please!, mai mulți artiști, printre care Cojo, Smiley, Inna, Connect-r și Alex Velea au transmis mesaje puternice și pozitive către tineri, încurajându-i să spună NU drogurilor, violenței împotriva femeilor, rasismului și discriminării. Aceste mesaje au fost primite cu aplauze și distribuite masiv pe rețelele de socializare.