Alexandru Stoian a debutat pentru Farul la doar 14 ani. Născut la 15 decembrie 2007, Alex Stoian a devenit astfel al doilea cel mai tânăr debutant în primul eșalon din țară din istorie, după Nicolae Dobrin (14 ani, 10 luni și 5 zile).
În minutul 88, Gică Hagi a făcut o dublă schimbare în meciul cu FC U Craiova, câștigat de ”marinari”, I-a scos de pe teren pe Denis Alibec și Alexi Pitu, iar în locul lor au intrat Robert Moldoveanu, și Alexandru Stoian. Tânărul jucător evoluează pe postul de atacant sau extremă și a ajuns la academia Farului în această vară. Poreclit „Blondul”, Alexandru este un produs al Școlii de Fotbal Benfica București, iar în august și septembrie a jucat în șase meciuri ale României U16, reușind să marcheze trei goluri, contra Bulgariei, Muntenegrului și Spaniei. Chiar înainte de partida din Bănie a Farului, Alexandru s-a antrenat cu echipa mare.
Alexandru Stoian s-a născut la Madrid, însă a crescut în România, iar în 2018 și 2019 a fost invitat de gruparea iberică Celta Vigo în stagii de pregătire.