Gloria se pregătește de meciul cu SCM Craiova! Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a jucat în etapa a 10-a a Ligii Florilor, la Sfântu Gheorghe, într-un meci considerat în deplasare, contra formației Cluj-Napoca.
Fetele antrenate de Horațiu Pașca au pierdut la limită, cu 24-25, în fața ultimei clasate, care a obținut cu această ocazie prima victorie în campionat. În urma acestui rezultat, Gloria rămâne pe poziția a 6-a în clasament.
În runda următoare, a 11-a, echipa bistrițeană va juca marți 23 februarie, de la ora 13.15, în Sala Polivalentă din București, într-o partidă considerată pe teren propriu, cu SCM Craiova, clasată pe locul 10. Iată declarațiile antrenorului Bistriței, Horațiu Pașca, înainte de meci.