Mai mult de jumătate din pachetele turistice în Deltă pentru vacanța de Paște au fost deja rezervate de români din toată țara.
O croazieră pe brațul sfântul Gheorghe propun organizatorii, cu sejur de trei zile și trei nopți în Sulina, excursie în pădurea Letea, plimbări cu bicicleta pe faleza Sulinei, degustare de vinuri, mese tradiționale și spectacol la bordul navei. Dacă așa nu v-am convins, poate vă încântăm cu un sejur într-un hotel plutitor, de unde puteți porni în plimbări prin mirifca Deltă.
Mai puțin de o lună ne desparte de sărbătorile pascale. Delta Dunării este și anul acesta, în topul preferințelor. Atrăge mii de turiști care aleg să petreacă vacanțele în mijlocul naturii, în una dintre cele mai frumoase Rezervații ale Biosferei. Organizatorii de croaziere în Delta Dunării au pregătit ofertele pentru turiști. Va fi o minivacanță de trei zile, pe care mulți abia o așteaptă, mai ales că este una fără restricțiile specifice pandemiei.
La toate acestea se adaugă mese tradiționale cu preparate specifice sărbătorilor pascale, spectacole la bordul navei de croazieră pe ritmuri grecești și dobrogene, o degustare de vinuri într-o cramă dobrogeană. Pachetul costă 345 euro de persoană. Războiul de la granița României a făcut ca organizatorii de croaziere să schimbe traseul imediat după Paște. Navele vor părăsi ruta de pe brațul Chilia și vor merge pe ruta Orșova, Serbia, Croația, în sejururi de 8 zile.
O altă opțiune ar putea fi un hotel plutitor, pe brațul Sfântul Gheorghe.
Cei dornici să-și petreacă sărbătorile pascale în mijlocul Deltei, în acest hotel plutitor, de exemplu, vor scoate din buzunar 270 de euro de persoană pentru 3 nopți de cazare, pensiune completă și program artistic, precum și excursii în Delta mult-căutată și de turiștii străini pentru fauna și flora specifică. Dar Delta vă așteaptă cu oferte variate de la case tradiționale, pensiuni și până la hoteluri de 3, 4 și 5 stele. Gradul de ocupare este deja de aproape 60% în majoritatea unităților de cazare.
Pachetele turistice pentru minivacanța de Paște pornesc de la 1350 lei pentru două persoane și ajung până la 700 euro. Serviciile pot fi achitate si cu voucherele de vacanță.