Ce punem rapid în locul petrolului, gazelor naturale și a celorlalte resurse de materii prime venite din Rusia? În acest cerc ne învârtim noi europenii de câteva săptămâni bune.
Se caută de zor soluții, iar UE se străduiește să sporească livrările de gaz lichefiat din Qatar sau din SUA, însă sunt demersuri greu de pus în practică deocamdată. Situația în materie de resurse, este una delicată pentru aproape toată lumea. În 2020, 8% din importurile SUA de țiței proveneau din Rusia. Adică mai mult decât primeau americanii de la aliatul lor Arabia Saudită. Până la declanșarea conflictului din Ucraina, aproximativ 43% din gazul natural folosit în UE venea din Rusia. Restul, din Norvegia, din livrări de gaz lichefiat din Orientul Apropiat și SUA, precum și din Algeria și Libia, conform Eurostat. Cota de piață a gazului rusesc diferă însă masiv de la țară la țară în interiorul blocului comunitar. Regula generală sună cam așa: cu cât sunt mai îndepărtate de est, cu atât mai dependente sunt țările europene de gazul rusesc. Germania, de exemplu, cel mai mare consumator din UE, primește 55% din gazul necesar de la Gazprom, și are și cea mai delicată poveste economică din prezent dintre toate țările. În Germania.
Firma Astora, care aparține Gazprom, deține la Rehden, în Saxonia Inferioară, cel mai mare depozit subteran de gaz din vestul Europei, care joacă rolul de tampon în oscilațiile consumului de gaz generate de cerere și livrări. Iar declarațiile unor oficiali, cum că va veni vara iar consumul o să scadă substanțial, nu reprezintă o detensionare a crizei gazului, pentru că Europa are oricum nevoie de gaz pentru a umple depozitele de stocare. Sunt momente destul de dificile pentru economiile europene, dar și pentru Rusia putinistă, care s-a trezit într-o situație ingrată. Singura ei „resursă” pe care-și mai putea întemeia „măreția” și pretențiile la o glorie apusă, rămăsese „Gazul” și dependența Europei de gazul rusesc. Bulgaria a anunțat că după expirarea contractului cu Gazprom, nu va mai importa gaz rusesc, iar trendul acesta este împărtășit de mai multe țări europene.Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen declara înainte de invazie, că Europa are un plan de rezervă, dacă Rusia va întrerupe furnizarea de gaze, însă acest plan se pare că sună mai degrabă a strigăt de ajutor. Se vede foarte clar, că este foarte greu de acceptat de către liderii Bătrânului Continent, că Europa s-a rusificat de-a lungul anilor, pe dedesubt, prin conducte și țevi, prin gazul rusesc.
În prezent, Europa se simte în egală măsură „gazificată”,dar și sufocată, asfixiată, de acest gaz politic și nu prea își mai permite să facă nazuri când vine vorba de alimentarea cu gaz din alte surse. Trăim în orașe de beton și este cât se poate de clar că înaintea soarelui răsare becul, deci avem non-stop nevoie de energie și resurse, așa cum avem nevoie și de gazul din Marea Neagră. Rezervele de gaze din zona economică românească a Mării Negre, sunt estimate la aproximativ 200 de miliarde de metri cubi.
Consumul de gaze al României pentru anul în curs este estimat la puțin peste 11 miliarde de metri cubi, dintre care 8,46 miliarde ar proveni din producția proprie, iar 3,16 miliarde de metri cubi ar proveni din import. Sunt analiști care spun că dacă am folosi doar rezervele din Marea Neagră, la consumul actual, am avea gazele asigurate pentru o perioadă de douăzeci de ani, fără să mai fie nevoie să importăm. Este un scenariu posibil, însă probabil că încă se fac calcule pentru ca statul, să aibă profituri de peste 1000% pentru fiecare MWh vândut populației. Între timp, lui Putin i se trântesc cam toate ușile în nas, Biden îl face măcelar, în privința războiului din Ucraina, nu se știe încă de partea cui se va înclina balanța, iar facturile la gaze încep să arate ca niște bonusuri încasate de directorii de multinaționale.
