sâmbătă, 22 noiembrie, 2025
Home ActualitateDeputat PSD, trimis în judecată de DNA. Ar fi mințit poliția pentru a scăpa de o amendă pentru viteză

Deputat PSD, trimis în judecată de DNA. Ar fi mințit poliția pentru a scăpa de o amendă pentru viteză

de Redacția Dotto

Deputatul PSD Răzvan Iulian Ciortea, fost subprefect al județului Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj, după ce ar fi încercat să evite sancțiuni pentru depășirea vitezei pe autostradă.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, pe 8 august 2023, polițiștii au surprins un autoturism Mercedes circulând pe autostrada A10 cu viteza de 164 km/h, pe un sector cu limită de 100 km/h. Depășirea cu 64 km/h a fost filmată și consemnată de radar.

Ulterior, pe 25 septembrie 2023, Ciortea ar fi transmis că la volan se afla o altă persoană, în încercarea de a evita răspunderea. Procurorii susțin că această declarație falsă i-ar fi adus un folos necuvenit, constând în neaplicarea măsurilor legale împotriva sa.

Deputatul este acuzat de participație improprie, în modalitatea instigării, la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și fals în declarații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea sa de deputat în Parlamentul României.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult