Antrenorul de portari al formației Farul Constanța a devenit… profesor.
Odată cu începerea cursurilor UEFA GOALKEEPER B, Ștefan Preda este lector și mentor în cadrul Școlii Federale de Antrenori. La orele pe care le predă participă 25 de cursanți, antrenori de portari la echipe din Liga 1 și Liga 2, dar și reprezentanți ai altor academii din țară. Printre aceștia se numără Emil Dobre și Andrei Florescu, antrenori de portari în cadrul Academiei de Fotbal Hagi. Ștefan Preda este deținător al licenței UEFA A GOALKEEPER din anul 2018, iar la sfârșitul lunii iulie va primi tot de la UEFA și Licența COACH EDUCATION.