miercuri, 13 noiembrie, 2024
Home Actualitate Dinastia Zaharia, samuraii din kempo

Dinastia Zaharia, samuraii din kempo

de Andrei Cernat
kempo

Îi cunoaștem în continuare pe samuraii moderni din kempo. Amatto Zaharia, cel care conduce Federația Română de Kempo, și 3 dintre băieții săi, au o poveste desprinsă din filme. Haideți să o aflăm!

Când tatăl este cel mai bun luptător de kempo din țară, copiii îi urmează pasiunea! În familia lui Amatto Zaharia, șeful Federației Române de Kempo, 3 dintre cei 4 copii îi calcă pe urme. Fostul mare sportiv care le este și antrenor băieților săi, recunoaște că îi este greu să îi pregătească. 
„La antrenament, în sală, nu mai sunt copiii mei, sunt sportivii mei, elevii mei, nu au niciun fel de avantaj” – Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo. 
Băieții s-au familiarizat cu sportul pe care îl practică la nivel de performanță.
„Sportul acesta este în sângele meu, îmi place enorm! Tata este antrenorul, mentorul și idolul meu așa că trebuia să îl urmez într-un fel sau altul” – Yani Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo. 

La fel ca și frații săi mai mici, Yamato, cel mai mare dintre sportivi, practică Kempo de la câțiva ani.
„Am vrut să pun stop în 2009, în Portugalia, s-a întâmplat în finala campionatului mondial pe care eu trebuia să o câștig” – Yamato Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo.
Fratele mijlociu, la un pas să își piardă mână dreaptă
Timon, mezinul familiei în vârstă de 13 ani, a vrut să le demonstreze tatălui și fraților mai mari că și el poate să fie bun la Kempo și a reușit să devină campion mondial.
„Știu că tata e cel mai bun, dar eu vreau să îl depășesc” – Timon Zaharia, campion național, european și mondial la Kempo.
Și talentul muzical este o moștenire de familie. În tinerețe, Amatto Zaharia a fost solistul și chitaristul unei formații, iar băiatul cel mare, David, care locuiește în America, a fost toboșar într-o trupă de heavy metal.
„Am luat lecții de canto, am lansat și piesa „Ola mami” și nu vreau să mă opresc aici ” – Yani Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo. 
Anul trecut, Yani a trecut printr-un moment foarte greu, în urma căruia a fost la un pas să își piardă mâna dreaptă. În timpul unui antrenament a lovit din greșeală geamul unei uși.
 „Am avut 6 tendoane tăiate, un nerv, o arteră și am pierdut 2 litri de sânge. Mi-am făcut garou și l-am sunat pe tata care a venit imediat, am mers la spital unde am stat 6 ore în operație. După șapte luni de la operație, am ieșit din nou campion mondial”  – Yani Zaharia, multiplu campion național, european și mondial la Kempo.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult