Direcția Hidrografică Maritimă a împlinit 95 de ani de la înființare. În cele nouă decenii și jumătate de activitate, instituția a asigurat suport pentru navele românești și străine care au navigat în partea de vest a Mării Negre și a editat o gamă diversă de hărți pentru asigurarea siguranței navigației.
Direcția Hidrografică Maritimă a împlininit 95 de ani de la înființarea sa în anul 1926. Pentru marcarea acestui eveniment, a fost organizată la sediul instituției din Constanța, o festivitate restrânsă, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară anti-COVID.
A fost citit Ordinul Șefului Statului Major al Apărării emis cu prilejul aniversării celor 95 de ani, iar locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Ion-Cristian Lișman, a felicitat personalul direcției pentru contribuția adusă domeniul hidrografiei maritime.
De asemenea, Emblema de Onoare a Forțelor Navale a fost acordată de către șeful Statului Major unor specialiști ai Direcției Hidrografice pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.