Vești îngrijorătoare. Delfinii dispar din Marea Neagră pe an ce trece, încet, dar sigur. Recensământul delfinilor a arătat că în apa mării mai trăiesc astăzi puțin peste 250 de mii de exemplare, numărul fiind de trei ori mai mic decât al celor care trăiesc în Marea Mediterană.
Informațiile vin după un studiu efectuat în șase țări cu deschidere la Marea Neagră, care s-a derulat timp de trei ani. Cu noile date, cercetătorii vor să ceară acum autorităților să ia măsuri urgente pentru protejarea delfinilor.
Monitorizarea delfinilor s-a făcut din aer, dar și de pe apă, iar în 2019, când a început studiul în România, Bulgaria, Ucraina, Rusia, Georgia și Turcia se estima că numărul că numărul acestora în Marea Neagră era de 2oo de mii. Mult sub estimarea din 1950 însă, care indica 2 milioane de exemplare.
Motivul pentru care delfinii dispar din Marea Neagră ar fi poluarea, traficul naval intens, care îi sperie, pescuitul excesiv, care îi înfometează.
De departe însă cei mai mari inamici ai delfinilor sunt plasele pescaresti. Există două tipuri: cu fir gros și cu fir subțire, cunoscute ca plase monofilament. Sufocați în plase, aceștia eșuează la mal de multe ori cu cozile tăiate de elicele ambarcațiunilor care nu îi evită și își dau viața pe plajele turistice. (am pus imagini)
Cercetătorii susţin că într-un singur sezon de pescuit industrial, există riscul ca 40% din populaţia de delfini din Marea Neagră să dispară.