Dobrogea ajunge în finala celui mai mare festival european de teatru radiofonic. Spectacolul „Pădurea Mireselor din Canarale” a fost selectat în finala Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic – Canterbury 2026, cel mai important festival de teatru audio din Europa.
Din peste 600 de producții din întreaga lume, doar 34 au ajuns pe lista scurtă, iar printre ele se află și proiectul născut în Dobrogea și inspirat din „Poveștile Mării Negre” ale scriitorului constănțean Cristian Cealera.
Spectacolul este cel de-al 20-lea realizat în 2023 în cadrul proiectului „Legendele Dobrogei”, proiect în valoare de 195.000 de euro, finanțat din granturi în cadrul Programului RO-CULTURA.
Performanța este dedicată memoriei lui Cristian Mitescu, scenarist și regizor al echipei artistice a proiectului, plecat dintre noi în urmă cu mai puțin de două luni. Între 30 martie și 3 aprilie, „Pădurea Mireselor din Canarale” va fi prezentat public în competiție la Cathedral Lodge, în incinta impresionantului ansamblu Canterbury Cathedral, monument UNESCO și unul dintre cele mai emblematice repere culturale ale Marii Britanii.
Directorul de comunicare al Asociației Culturale “Georgiana Rusu”, Sebi Pătrunjei , a vorbit la DOTTO TV despre această performanță.
