joi, 27 martie, 2025
Home Actualitate Doi bărbați reținuţi într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de sute de mii de lei

Doi bărbați reținuţi într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de sute de mii de lei

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

La data de 25 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 29 de ani, respectiv 33 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și șantaj. Bărbații au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de poliție Județean Constanța.

Astăzi, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Reamintim că, la data de 25 aprilie a.c., polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite de săvârșirea faptelor, în municipiul București și județele Ilfov și Cluj.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada mai 2022 – februarie a.c., aceștia ar fi indus în eroare trei persoane vătămate din județul Constanța și municipiul București, prin utilizarea de calități nereale de angajați în funcția de ingineri ai unei societăți comerciale, prezentându-le ca adevărată împrejurarea mincinoasă conform căreia vor realiza lucrări de extindere și reparare a imobilelor victimelor, încheind contracte de prestări servicii.

Astfel, ar fi încasat, de la persoanele vătămate, un avans însumând 95.000 de lei, realizând ulterior lucrări parțiale, care nu ar fi corespuns normelor tehnice în vigoare.

De asemenea, ar fi constrâns victimele să le remită suma totală de 176.000 de lei, amenințându-le că muncitorii vor abandona lucrările începute, lăsând imobilele fără acoperișuri.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați 40.000 de dolari.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult