Criticul literar Nicolae Manolescu s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. După ce, vineri, fusese internat la Spitalul Elias din București, în urma unui accident vascular.
Anunțul a fost făcut de Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, criticul literar Daniel Cristea-Enache deplânge moartea profesorului Nicolae Manolescu.
Nicolae Manolescu, a fost un important critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, iar din anul 2013, a devenit membru titular al Academiei Române. De asemenea, a activat și ca politician după Revoluția din 1989, dar și ambasador al României la UNESCO. Se afla la al doilea mandat în funcția de președinte a Uniunii Scriitorilor din România.
A fost decorat de către Administrația Prezidențială cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, fiind cea mai înaltă distincție a statului român.
În decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Totodată, în octombrie 2022, criticul literar a devenit Doctor Honorius Causa al Universității Ovidius din Constanța pentru întreaga activitate în domeniul literaturii și al științelor umaniste.
Nicolae Manolescu este considerat unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.