Dosar penal și amendă pentru Primăria Constanța

Primăria Constanța încalcă Legea Mediului. Este concluzia comisarilor Gărzii de mediu, care au pus lacătul pe groapa de gunoi deținută de Primărie în Portul Constanța. Instituția publică s-a ales și cu o plângere penală, dar și cu o amendă de 100 de mii de lei.

Terenul din imagini aparține Portului Constanta însă a fost dat în administrare Primăriei Constanța. Locul a devenit o rampă unde ar fi trebuit să ajungă doar resturi inerte din construcții și demolări. Odată cu extinderea Portului, peste ele urmau să fie construite viitoarele diguri și cheiuri. Cu timpul în rampă au început să fie aruncate și alte tipuri de deșeuri precum cele menajere și reciclabile de toate tipurile, mare parte fiind îngropate și acoperite cu pământ. Practica aceasta contravine legislației de mediu.

Reprezentanții primăriei au fost deja înștiințați și au anunțat că vor respecta legea, adică vor plăti amenda. Instituția va trebui să ia măsuri pentru sistarea operațiunilor de depozitare a deșeurilor pe amplasament și aducerea terenului la starea inițială. Asta înseamnă curățarea zonei afectate de deșeurile ilegale.

Mai grav este însă faptul că Garda de Mediu a constatat și îngroparea și abandonarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, ceea ce înseamnă deja infracțiune. Garda Națională de Mediu Constanta a făcut plângere penală împotriva Primăriei Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Farul Constanța – Universitatea Craiova, pe arena lui Hagi

O nouă partidă pentru „Marinarii“ Farul Constanța. După o victorie obținută în deplasare c…