2 milioane de euro de la bugetul local pentru reabilitarea clădirii Embiricos. Administrația locală spune că în prezent caută un constructor interesat de refacerea imobilului, monument istoric, și a lansat și o licitație în acest sens.
În același timp, tot administrația locală îi somează pe proprietarii clădirilor de patrimoiu să își restaureze imobilele și amenință cu amenzi de până la 8.000 de lei pentru cei care nu se conformeză regulilor.
Cunoscută și ca Palatul Navigației, clădirea construită în stil art nouveau din Centrul Istoric al Constanței se degradează pe zi ce trece. Bucăți mari din ornamentele clădirii s-au desprins deja din ea și au căzut pe pavajul din peninsulă. Constănțenii sunt protejați de pericol doar de un gard firav din sârmă și spun că se tem când trec prin zonă. Fără lucrări urgente de consilidare și restaurare, imobilul de patrimoniu s-ar putea nărui ca un castel de nisip.
Casa Embiricos este proprietatea municipalității, care oferă două milioane de euro pentru reabilitarea ei. Odată refăcută, clădirea ar putea găzdui sedii de firmă. Primăria a lansat și un proiect prin care oferă facilități proprietarilor de monumente istorice degradate, pentru ca aceștia să le poată reabilita.
Reabilitarea clădirilor istorice din zona peninsulară ar reprezenta un plus și pe parte de turism.
Fostul Palat al Navigației a fost construit de frații Embiricos, bogați armatori greci care dețineau singura companie care opera curse regulate Constanța – New York. După instaurarea comunismului, imobilul a fost naționalizat, iar după anii 90 a servit drept sediu pentru persoane în serviciul social, asta până când, clădirea a început să se degradeze și să se transforme într-o adevărată capcană pentru locatari.