Ministerul Apărării Naționale a anunțat marți dimineață că, în urma unui nou atac cu drone lansat de Rusia asupra unor obiective din Ucraina aflate în apropierea frontierei fluviale cu România, au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul național, în zona localității Plauru, județul Tulcea.
Forțele ruse au lansat, în primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România, în zona Dunării.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, două aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon ale Forțele Aeriene Române au decolat în jurul orei 01:40 din Baza 86 Aeriană Fetești, pentru misiuni de monitorizare și protejare a spațiului aerian național.
În paralel, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, fiind instituite măsuri de alertare a populației din nordul județului Tulcea. La ora 01:55 a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă.
Ministerul Apărării a precizat că au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul României, în zona localității Plauru, însă până la acest moment nu a fost identificată zona exactă de impact.
După încetarea alertei aeriene, în jurul orei 03:00, o echipă de cercetare a început verificări în teren pentru a stabili natura obiectelor semnalate. Căutările vor continua pe parcursul zilei, odată cu îmbunătățirea condițiilor de vizibilitate.
Reprezentanții Ministerul Apărării Naționale au transmis că structurile aliate sunt informate în timp real despre situația generată de atacurile din proximitatea graniței României și că autoritățile rămân în contact permanent cu acestea.
Zona de nord a județului Tulcea, aflată în apropierea porturilor ucrainene de pe Dunăre, a fost vizată în repetate rânduri de incidente similare în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene.