luni, 24 martie, 2025
Home DOTTO News Drum județean trasformat în derdeluș

Drum județean trasformat în derdeluș

de Redacția Dotto

Primii fulgi au început să cadă în acest weekend. Dacă pentru șoferi, ninsoarea nu a fost motiv de bun augur, copiii s-au bucurat din plin de zăpadă. În special cei din comuna Lipnița, unde primarul a decis să închisă un drum pentru a-l transforma în derdeluș.

La Lipnița, primarul a transformat zăpada într-un motiv de bucurie pentru cei mici. Încă de sâmbătă, a anunțat pe internet că, dacă ninsorile vor fi abundente, va închide drumul principal pentru ca cei mici să se bucure de un adevărat derdeluș. Iar duminică dimineață tronsonul dintre intrarea dinspre Ostrov și centrul localității a fost închis pentru distracție.

Localnicii au lăudat inițiativa, iar cetățeni din alte sate ale comunei i-au transmis că își doresc să ia decizii similate și în localitățile lor. Distracția nu a durat însă mult. Mai mulți tineri cu ATV-uri și motociclete de motocross și-au făcut apariția în zonă, iar pentru siguranța celor mici, derdelușul a fost închis și traficul reluat.

De iarna si zapada s-au bucurat si constantenii care au iesit pe faleza la plimbare.

Constanța este sub cod galben de ninsori temporar viscolite. Meteorologii anunță că până mâine va ninge moderat în județ și se va depune strat de zăpadă de 10 pana la 20 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult