Ajungem într-o gospodărie tradițională din Dobrogea, unde pâinea încă se mai coace pe îndelete în cuptoare de lut.
Aproape de Târgușor, doamna Elena îi întâmpină pe toți cei care îi trec pragul cu pâine de vatră, închinată înainte să fie băgată în cuptor, cu coaja groasă și miezul moale, care te duce cu gândul înapoi în casa bunicilor.
Nimic nu egalează gustul mâncărurilor pregătite de bunici și mai presus de acestea, gustul și mirosul pâinii de la țară. Frământată în covată de lemn cu făină cernută și apă de izvor, pâine era cea care reunea familia în jurul mesei. Cu dor în suflet și gândul la tradiție, doamna Elena coace și astăzi pâine ca pe vremea bunicilor într-o gospodărie de lângă Târgușor.
Odată bine crescută, pâinea se închină și apoi se întroduce în cuptorul încins zdravăn cu coceni de porumb.
Georgiana, nora doamnei Elenei ne împărtășește și un secret pentru ca aluatul să nu se lipească de oala și să se coacă uniform. În cuptor pâinea va sta până când prinde o crustă crocantă, aurie. După aproximativ o oră, pâinea este gata.
Cei care vor să redescopere gustul natural, plin de savoare, al alimentelor pregătite după metode tradiționale îi trec pragul doamnei Elena, căci femeia coace în cuptor tot felul de bunătăți.
În trecut, coptul pâinii era o activitate obişnuită în toate gospodăriile dobrogene într-un cuptor din chirpici, cu lipitură de pământ galben, amplasat fie în curte, fie în continuarea casei, lângă aplecătoare.
Pâinea este încărcată de o simbolistică pe cât de veche, pe atât de prezentă în lumea satului, fiind, după caz, semn de bucurie, rodnicie, belşug, puritate, spun etnologii. Luând diferite forme, pâinea îl însoţeşte pe om de-a lungul vieţii, în momentele de bucurie, dar şi la necaz. Iar acest lucru este vizibil şi astăzi în comunităţile tradiţionale, în diverse momente de peste an.
