duminică, 16 martie, 2025
Home Actualitate Drumuri modernizate

Drumuri modernizate

de Redacția Dotto

S-a finalizat modernizarea drumurilor județene DJ 393 Arsa și DJ 391 Albești – Coroana.

Tronsonul de drum judeţean DJ 393 face legătura între reşedinţa comunei Albeşti şi satele Arsă şi Coroana şi este împărţit în două sectoare distincte: Arsă – Albeşti şi Albeşti – Coroana.

Lucrările de drum au fost proiectate astfel încât să păstreze traseul actual, fiind amplasate în totalitate pe domeniul public. Starea generală a drumului înainte de începerea lucrărilor era total necorespunzătoare, iar în perioada ploilor abundente și a ninsorilor, drumul devenea aproape inaccesibil.


Lucrările de asfaltare erau mai mult decât necesare pentru localnici. Bătrânii se obișnuiseră cu gândul că nu vor mai prinde ziua când drumurile vor fi asfaltate.
Valoarea totală a proiectului a fost de peste cinci milioane de lei.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult