Deşi discutăm de peste 30 de ani despre racilele politicii româneşti, rezultatul mâniei civice e zero. Vorbim de decenii, despre același vacarm în care plutesc gînduri alandala și nesațuri cu greu stăpânite.
Problema apare atunci când cineva, e foarte convins că rezolvarea problemelor din societate, se află la o azvârlitură de băţ. Într-un studiou de televiziune, ministrul Muncii Marius Budăi a vorbit despre variantele de creștere a salariului minim brut, 3.500 de lei de la jumătatea acestui an, sau 4000 de lei de la 1 ianuarie 2024.
El a declarat că studiază ambele variante, însă se ferește să dea o cifră înainte de a exista discuții în coaliție și cu partenerii sociali. Dacă ai un dram de umor şi o fărâmă de simţ critic, ai să pricepi că totul are un iz electoral și că metodele vechi s-au dovedit limitate, iar acum, n-ar fi rău ca cineva să scoată de la lada de gunoi a istoriei marote mai eficiente. Să vorbești în spațiul public despre majorarea salariului minim în același timp cu găsirea de soluții pentru acoperirea celor 20 de miliarde lipsă de la buget, este ca și cum un meteorit a picat fix în moalele capetelor posesoare de figuri uluite. Este cam ca atunci când spui în CV, că ai abilități pentru lucrul la calculator, doar pentru că ai habar cum se postează o fotografie pe Facebook. Și adevărul este că, încă nu știm mai nimic despre lucrurile foarte noi pe care le facem. După ce au obligat ca orice afacere din România, indiferent de dimensiuni, să aibă minimum un angajat cu salariu pentru care să se plătească contribuţii, şi s-au lăudat, astfel, cu această formă de iobăgie de iz fanariot, era de aşteptat să vină din nou cu ideea de a creşte salariul minim.
Nimeni nu spune că nu este necesar ca salariile oamenilor să crească, dimpotrivă. Însă dacă o faci doar din pixul electoral, s-ar putea să te trezeşti că, în loc să încasezi mai mult la buget, vei trimite contingente tot mai largi de salariaţi în economia subterană, unde vor fi plătiţi la negru. Sunt deja mulți analiști economici care spun că la lipsa miliardelor de la buget, au participat și măsurile proaste luate la sfârșitul anului trecut, când au schimbat Codul Fiscal, deși ei raportau mai multe contracte de muncă înregistrate. Se bazau pe mai multe încasări, iar realitatea arată în prezent, ca un contribuabil român asediat de datorii şi de ziua de mâine. De creșterea salariului minim vor beneficia, în primul rând bugetarii și demnitarii, adică cei aflați în vârful ierarhiei, ale căror venituri sunt stabilite la de zece ori salariul minim. Așa cum focul nu e vinovat pentru ruguri, nici salariatul onest care poate muncește în mai multe locuri, nu e vinovat că nu ai tu bani la buget ca să împărățești peste milioane de angajați la stat. Nu îți trebuie toți și mai mult decât atât, nu mai angajezi alții, că strici geometria fiscală iar roțile directoare te duc în gard.
Reglementările privind taxarea muncii sunt la fel de valoroase ca un doctorat copiat, și uite așa ne trezim că de fapt concedierile la stat sunt problema, nu angajările. Odată angajat la stat nu te mai dă nimeni afară, oricât de incompetent ai fi. În loc să creeze un mediu concurențial, bazat pe competență, se îngheață angajările în loc să fie „dezghețate” concedierile. Dar, nu are cine să vadă toate aceste lucruri, pentru că vin alegerile. Și nu o să venim cu exemple din toată lumea, de la neguroasa Norvegie la nesfârşita Americă, dar dacă vrei cu adevărat să susţii creşterea salariilor din România, ar trebui, tu stat, să reduci taxele pe muncă, în condiţiile în care mai mult de jumătate din ce câştigăm se duce la stat. Dar asta nu se întâmplă. Se întâmplă ceva mult mai absurd. Premierul face apel public către marii contribuabili să își plătească datoriile către stat, iar ministrul Muncii vorbește de creșterea salariului minim, într-un moment în care provizoratul și relativismul parcă fac parte din Constituție. Și nu avem cum să nu ne gândim la vremurile în care istoria, ne dădea oameni care mai târziu deveneau bulevarde. Deocamdată se pare că avem doar zilieri ai istoriei, care nu lasă în spate, nici cea mai mică dîră de realizări.
