Să ne înțelegem de la bun început, în rândurile care urmează, nu vorbește nimeni despre bine sau rău. Despre corect sau greșit. E doar o privire în jur, cu riscul asumat, al inevitabilei subiectivități.
De la schimbarea echipei care conduce municipiul Constanța, exersăm, mai cu succese, mai cu catastrofe, aproape toate tipurile de democratizare, iar ultimii ani, excelează în viteza cu care se încearcă așezarea progresului la picioarele tuturor ființelor ce viețuiesc aici. Plimbându-mă două zile la rând prin centrul orașului, am avut ocazia să văd pe viu cum arată strada Ștefan cel Mare, despre care au scris și vorbit foarte mulți. Este foarte clar că la lucru, au fost trimiși maeștrii teatrului absurd, iar senzația generală este că singurele lucruri care domnesc în centrul orașului sunt, bunul-plac și incompetența. Cine a uitat cum se manifestă ele împreună, e invitat să circule pe strada Ștefan cel Mare, prin țărână, nisip și pietre, pentru a încasa în talpa pantofilor, consecințele directe ale intervenției, car durează prea mult pentru a fi înțelepți ca să putem înțelege modernizarea.
Oricare dintre noi are dreptul să se bucure de acces la tehnologie, de prelungirea vieții și de calitatea ei, dar pe strada Ștefan cel Mare, cunoașterea a scos la lumină doar prăpastia disprețului și a indiferenței. Două zile la rând, am văzut doar câțiva lucrători care fumau și se uitau în telefoanele mobile, de parcă ar fi participat la un zoom despre târnăcoape, pickhammere, zgomot, deranj și praf în ochii trecătorilor. O plimbare la pas prin centrul orașului garantează o experiență aparte, pe care Constanța o oferă în condiții de exclusivitate. Așa cum nu-i de colea să ai victime călcate pe trecerea de pietoni de mașini de poliție, tot așa, nu-i puțin lucru să mănânci un șuberek turcesc pe o stradă cu nume de domn al Moldovei, care în prezent arată ca și cum Imperiul Otoman tocmai ce a trecut pe acolo, radicalizând conflictul dintre vechi și nou. Nu înțelegem de ce a fost distrusă fosta cale de acces din centrul orașului, pentru că din câte ne aducem aminte, era alcătuită din pavele moderne. Și dacă rămânem puțin ancorați în istorie o să vedem că și nepotul lui Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu pe care-l găsim la Constanța sub formă de mare bulevard, suferă și el la ora aceasta de lucrări întinse pe veacuri.
Faptul că la Constanța nimeni nu vorbește foarte clar despre termene precise de finalizare a lucrărilor, ne face să credem că triumful joburilor înseamnă de fapt, exilul meseriilor. Altfel, nu îmi pot explica de ce atunci când rulezi cu mașina peste o bucată de asfalt proaspăt turnată care ascunde o țeavă nouă, ai o senzație de gol în tomac preț de o secundă-două. În societatea românească modernă, cursurile de master la care mergem și pentru că „dă bine”, dar și pentru că avem senzația că așa înțelegem totul despre ființa umană, au devenit un soi de cursuri de arte marțiale.
Exersăm continuu pentru centura neagră la absurd. Deși societatea încă e destul de conservatoare, religioasă și tradiționalistă, în marile orașe ne-nscriem și noi în mersul lumii și asfaltăm, dar în jos, în profunzime, pentru o cât mai accentuată senzație de roller coaster. Degeaba pun toți poze cu dezastrul din centrul orașului pe Facebook, pentru că sentimentul de vinovăție nu mai există. Nu mai există, pentru că lipim achizițiile noi pe structuri de gândire rămase din trecut, într-un proces pe care-l vedem ca fiind unul firesc. Asta în vreme ce ne aflăm într-o lume care nu numai că n-are timp să ne mai aștepte, ci își impune caracteristicile în viteză maximă, cu sau fără voia unora dintre noi. Nu poți să schimbi niște țevi pe variantă timp de doi ani, și să explici că e ca și cum operezi laparoscopic în glandele interne ale orașului, acolo unde el secretă feromoni. Așa cum am stabilit încă de la început, nu e despre bine sau rău.
Despre corect sau greșit. E doar o privire în jur, care brusc te face să cazi pradă feromonilor fascinației și asta fără să punem la socoteală, toate elementele urbane care consolidează provizoratul în care trăim și pe care-l numim normalitate. Aproape că nu mai contează că avem avarii la rețeaua municipală de apă, aproape la fiecare cinci ore. Constanța e un univers în care viața însăși e atât de clocotitoare și de leneșă, mai ales vara, încât oamenii nu mai reușesc să-i vadă minusurile. Nu se pot apăra în fața propriului asediu de contraste, dar tot e bine că avem giratoriu la intrare în Mamaia. Și ca să închidem cu strada Ștefan cel Mare, cel mai lung mandat popular l-a avut Ștefan cel Mare: 12 legislaturi! Și mai avea,dacă nu murea! Așa că strada cu pricina, nu e a noastră, ci a urmașilor noștri în veacul vecilor…
