Se iau măsuri pentru economisirea consumului de energie electrică la Lumina.
Primarul Dumitru Chiru a înștiințat cetățenii comunei că facturile la energie electrică pentru iluminatul public stradal au crescut simțitor și că Primăria este nevoită să ia măsuri în acest sens.
Până în prezent, mai multe becuri de pe stâlpii de iluminat sau din diverse spații publice, precum terenuri de sport, au fost înlocuite cu lămpi care au un consum de curent cu 50% mai mic. O altă măsură, având în vedere faptul că noaptea va avea mai multe ore, este ca pe fiecare stradă un bec de pe un stâlp de iluminat să fie aprins, iar următorul nu. Măsurile implementate vor fi analizate pe o perioadă de câteva săptămâni.