Un gest de curaj al unui tânăr polițist a făcut diferența, în această seară, la Medgidia. Un copil de 9 ani a căzut în canalul Dunăre–Marea Neagră, iar viața i-a fost salvată de agentul Lucian Stamate, din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică.
Fără să ezite, polițistul a sărit în apă și a reușit să-l aducă pe băiat la mal. Copilul era conștient și a fost preluat de echipajele medicale pentru evaluare și transportat la spital.
Lucian Stamate este absolvent al promoției aprilie 2023 și, deși are puțină vechime în sistem, a intervenit înaintea echipajelor specializate sosite la fața locului.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța l-au felicitat public, subliniind că „acest gest arată devotamentul și spiritul de sacrificiu al celor care poartă uniforma”.
Tatăl băiețelului, un bărbat de 44 de ani este căutat în continuare de scafandrii ISU. Misiunea de intervenție este în desfășurare.