miercuri, 22 ianuarie, 2025
Home Actualitate Elevi de la Școala nr. 30 în vizită la Academia Hagi

Elevi de la Școala nr. 30 în vizită la Academia Hagi

de Andreea Bălan

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 30 din Constanța au vizitat Academia Gheorghe Hagi.

Dacă prin programul „Învățăm să fim campioni – Școala, primul pas spre performanță” , staff-ul clubului constănțean împreună cu jucătorii merg în vizită la instituțiile școlare, de data aceasta, gazda a fost Academia lui Hagi.

În cadrul Săptămânii Altfel, elevii au avut șansa de a vizita baza de la Ovidiu și de a-l cunoaște pe Gheorghe Hagi, managerul tehnic al liderului din campionat. Micuții dotați cu stegulețe cu Farul s-au jucat fotbal pe terenuri, au urcat în tribune și au vizitat sala plină cu trofee din cadrul Academiei, acolo unde Ion Constantinescu, legenda faristă le-a adresat copiilor câteva cuvinte.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult