Renumită pentru plajele sale frumoase la Marea Neagră, Mamaia pregătește covorul roșu pentru un eveniment sportiv de excepție, luna aceasta.
Este vorba despre Cupa Davis, una dintre cele mai prestigioase competiții de tenis din lume. Evenimentul sportiv, care va avea loc la Clubul IDU din Mamaia reunește elitele tenisului mondial. Gazdele promit cele mai bune condiții atât jucătorilor, cât și spectatorilor. Și meteorologii au vești bune. La mijlocul lunii septembrie vremea se anunță blândă, ideală pentru pentru jucători, care vor da tot ce au mai bun pe teren. România va întâlni Taiwanului în cadrul competiției. Organizația de Management a Destinației Mamaia – Constanța va fi parteneră la acest eveniment.
„În Constanța vor fi destule evenimente și vom intra într-un parteneriat cu Federația Română de Tenis, pentru meciul din Cupa Davis ce va avea loc în Mamaia, la jumătatea lunii septembrie. Totodată, în septembrie va mai avea loc și festivalul Sunwaves în stațiune. Plus, vor mai fi evenimente în Zona Peninsulară, iar acum ecuația turistică este în felul următor: cazare la Mamaia, plimbare la Constanța, cam așa se configurează o seară reușită în destinația turistică Mamaia – Constanța, în luna septembrie“, a precizat George Măndilă, președintele OMD Mamaia – Constanța.
Echipa masculină de tenis a României va juca împotriva Taiwanului în Grupa Mondială I a Cupei Davis by Rakuten, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc la Londra. Meciurile se vor disputa în zilele de 15-16 sau 16-17 septembrie, câştigătoarea urmând să evolueze în calificările pentru turneul final al Cupei Davis. Echipa învinsă va juca, în continuare, în play-off, pentru menţinerea în Grupa Mondială I.