Elveţia i-a blocat conturile lui Aleksandr Lukaşenko
HomeExternePolitică externăElveţia i-a blocat conturile lui Aleksandr Lukaşenko
Politică externă - sâmbătă 12 decembrie 2020

Elveţia i-a blocat conturile lui Aleksandr Lukaşenko

Elveţia a anunţat vineri că a instituit sancţiuni financiare împotriva preşedintelui belarus Alksandr Lukaşenko, căruia i se interzice să intre pe teritoriul său sau să-l tranziteze. În acest mod, Berna se aliniază sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.

Sancţiunile, care vizează şi alte 14 persoane din Belarus, au intrat în vigoare pe 11 decembrie, a precizat guvernul federal într-un comunicat.

Extinderea sancţiunilor permite Elveţiei să se alinieze Uniunii Europene (UE), scrie presa internațională.

Persoanele sancţionate – printre care Victor, fiul preşedintelui şi membru al Consiliului naţional de securitate – „sunt considerate responsabile de acte de violenţă şi de arestări arbitrare comise după alegerile prezidenţiale contestate în această republică”, a subliniat guvernul elveţian.

Bunurile celor 15 persoane vizate de sancţiunile instituite vineri sunt îngheţate şi li se interzice să intre în Elveţia sau să tranziteze ţara.

Guvernul federal include în această nouă ordonanţă şi un embargo asupra armelor pentru a denunţa „reprimarea permanentă împotriva societăţii civile şi a membrilor opoziţiei din Belarus”.

Elveţia se declară „foarte preocupată de tensiunile care se exacerbează în Belarus” şi face apel „la dialog între guvern şi societatea civilă”. Berna face apel la Minsk să se conformeze obligaţiilor sale internaţionale în materie de drepturile omului.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. De atunci, protestele s-au ținut lanț, iar forțele de ordine au executat arestări arbitrare ale protestarilor. Aceștia au acuzat că au fost torturați și supuși la rele tratamente de către polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

Navalnîi critică Twitter după ce a șters contul lui Trump: „Eu primesc zilnic amenințări cu moartea și Twitter nu a blocat pe nimeni”