joi, 17 iulie, 2025
Home Actualitate Emoții în a doua zi de examen pentru Bacalaureat

Emoții în a doua zi de examen pentru Bacalaureat

de Redacția Dotto
Bacalaureat
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

O nouă zi de foc pentru absolvenții claselor a XII-a. Cel puțin 4000 de elevi au susținut astăzi proba obligatorie a profilului la examenul de Bacalaureat. A fost greu, dar ne-am descurcat, spun absolvenții care speră la note mari și își fac planuri pentru facultate.

La ieșirea din sălile de examen, majoritatea elevilor au spus ca subiectele la matematică au fost accesibile pentru toți cei care s-au pregătit pe parcursul anului școlar, dar chiar și așa au avut ceva emoții.

Mai emoționați decât elevii, au fost părinții care i-au așteptat în curtea liceului.

Absolvenții claselor a 12-a vor susține miercuri proba la alegere a profilului și a specializării, iar joi, 1 iulie proba la limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult