Emoții pentru absolvenții Liceului Militar de Marină

Momente emoționante la Constanța. Pentru elevii din clasa a XII-a de la Liceul Militar „Alexandru Ioan Cuza” a sunat clopoțelul pentru ultima oară.

Promoția 2023 și-a luat rămas bun de la profesori, iar liceeni se pregătesc acum de Bacalaureat. Când vor susține examenul este încă o necunoscută. Greva profesorilor încă nu s-a încheiat, iar examenul s-a decalat deja.

Cu grade militare pe umeri și robe, cei 109 absolvenți ai Liceului Militar Alexandru Ioan Cuza și-au făcut apariția pe platoul Academiei Navale Mircea cel Bătrân. Un liceu recunoscut pentru exigența cadrelor didactice, dar mai ales pentru stilul cazon la care adolescenții s-au adaptat însă cu bine. O dovedesc mediile de 9 și 10 cu care au încheiat cei patru ani de studiu.

Deși la prima vedere poate părea că cei patru ani de liceu au fost grei și plini de provocări, în realitate pentru absolvenții Liceului Militar de Marină greul abia acum urmează. Chiar dacă au mediile deja încheiate, incertitudinea cu privire la data susținerii examenului de Bacalaureat pune o presiune uriașă pe ei.

La finalul cursului festiv, absolvenții clasei a XII-a cu rezultate deosebite la învățătură au fost premiați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Semafoarele de la Far, din nou funcționale

Lucrările la sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului 1 Mai cu strada Caraima…