Exact când credeam că partea întunecată a început să fie ușor vizibilă, datorită luminiței de la capătul tunelului și asta fără ca cineva să mai cumpere tunel, atunci când începe să se vadă “fotonul” – iată că s-a lăsat din nou întunericul peste codrii patriei. Un jurnalist care filma un documentar despre tăierile ilegale de lemn din Suceava a fost bătut, alături de un coleg și un activist de mediu, de un grup de 20 de indivizi, care i-au atacat cu bâte și topoare.
Cei trei au ajuns la spital iar aparatura le-a fost distrusă. Este o întâmplare, despre care au scris și cei de la The Washington Post. Întâmplare care dă cep butoaielor din care se revarsă gâlgâind revolta și care erodează și mai mult încrederea în instituțiile statului. Instituții care nu sunt afectate de încălzirea globală, nici de încălzirea vocală și parcă nici de tăierile ilegale de lemn. Nu a ieșit niciun ministru zilele acestea în față să fie vocal la cele întâmplate. Și asta în condițiile în care cei de la Greenpeace, ne spun că potrivit cifrelor din Inventarul Forestier Național, jumătate din lemnul care dispare din pădure nu are acte. Asta înseamnă aproximativ 20 de milioane de metri cubi anual, din care doar 200.000 de metri cubi furați sunt capturați. Suntem exact în stadiul în care strigătul omului simplu sau al jurnalistului care vrea să semnaleze o anomalie, nu prea mai străpunge ușa capitonată în spatele căreia nepăsarea surâde leneș.
Se vorbește de peste un deceniu de tăierea ilegală a pădurilor din România, un flagel ce nu poate fi stopat. Am ajuns să vorbim despre pădurile din România cu înțelepciunea bunicilor de la sat, care uneori spuneau despre fetele bune, că nu prea au avut noroc de băieți educați și cu intenții serioase. Cam la fel se întâmplă și cu pădurile patriei. Mai grav este că autoritățile au la dispoziție toată tehnologia necesară pentru a urmări tăierile de lemn, dar nu o folosesc sau o folosesc prea puțin, pentru că registrul predilect se pare că este discreția. Aproape toate partidele politice au adus în discuție tăierile ilegale de lemn, dar ineficiența a fost mai puternică și a mers până la capăt.
România ar fi meritat să aibă păduri ca cele recreate de J.R.R. Tolkien în Lord of the Rings, în care enții, acei copaci ciudați, aveau un limbaj propriu. Enții hălăduiau prin păduri de capul lor sau în grupuri, ca să pună la cale întruniri secrete, pentru a-l elimina pe Saruman cel degrabă defrișatoriu de trunchiuri nevinovate. Și pentru că tot traversăm o pandemie nedorită, cele mai multe partide își dau doctoratul într-un virus al promisiunilor, fără să-si dea seama că au șanse foarte mici să se vindece de ineficiență instituțională, pentru că tulpina asta pune probleme de creștere în sondaje și mai generează uneori și un limbaj de lemn execsiv. S-a vorbit foarte puțin spre deloc, despre situația din Cheile Sohodolului din Gorj, care au fost pur și simplu dislocate cu utilaje, pentru a face loc camioanelor care cărau lemn din pădurile virgine din zonă.
Un dezmăț aproape boem, cam ca acela de pe pajiștea unde obișnuiesc să joace golf, cei care își scot trusa de crose, pentru a mai lansa o minge spre singura gaură cu adevarat importantă, aia din buget. Între timp, prin pădurile din Moldova, jurnaliștii și activiștii de mediu fac casting fără voia lor, pentru scenele cu bătălia de la Șcheia din 1486, când trupele lui Ștefan cel Mare se luptau cu forțele Imperiului Otoman, care înaintau pe Valea Siretului spre Suceava. Până la urma putem să concluzionam că nici Muma Pădurii nu ne mai salvează pădurile, pentru că se știe….de Muma Pădurii dăm și în codrii tăiați. Și oricum, avem un paradox aproape filosofic pentru că tot ea, pădurea, dă coadă securei.
