Este nevoie de mai mulți voluntari la Pavilonul Expozițional din Constanța, acolo unde oamenii impresionați de drama celor ce fug din calea războului din Ucraina aduc zilnic mii de donații.
Voluntarii care s-au oferit să ajute la fața locului fac față cu eforturi mari. Apelul lor către constănțeni este să vină în număr cât mai mare pentru a sorta ajutoarele în așa fel încât refugiații să primească rapid ceea ce le este de folos.
Veronika este o ucraineancă din Odessa, de doar 32 de ani, alungată din țara ei de zgomotul bombelor. A ajuns în România de doar câteva zile și este recunoscătoare pentru felul inimos în care au primit-o constănțenii. Acum, a devenit ea însăși un ajutor pentru conaționalii ei: vine zilnic la Pavilionul Expozițional și dă o mână de ajutor la trierea donațiilor. Cățelușul Guzman este cel pe care nu l-a putut lăsa în urmă, printr-un gest de devotament absolut. Odată cu Veronika, a fugit din țara măcinată de război un grup de amici cu doi copii, dintre care unul nou-născut.
Cei care s-au oferit să ajute la organizarea munților de donațiilor făcute de constănțeni sunt compleșiți de volumul de muncă. Stau și câte 12 ore pe zi la Pavilionul Expozițional și spun că este mare nevoie de mai multe brațe de muncă.
De drama prin care trec ucrainenii sunt impresionați și liceenii constănțeni. Cei care sunt membri ai unei oragnizații de voluntariat au venit însoțiți de profesoara lor pentru a preda donațiile strânse de ei.
Solidaritatea este și în sufletul sportivilor. Mai mulți luptători K1 vor merge la granița din Suceava, pentru a prelua de acolo familiile sportivilor ucraineni cu performanțe în aceeași disciplină.
Cei care vor să facă donații, sunt așteptați zilnic, între 8 și 20, la Pavilionul Expozițional, intrarea din spate. Tot acolo pot merge și refugiații care caută spațiu de cazare.