Sunt trageri de luptă la Capu Midia. Militari români și străini se antrenează astăzi cu muniție reală în cadrul exercițiilor „EAGLE SHIELD 23-1” și „EAGLE ROYAL 23-2”.
Cele două secvențe de instruire sunt conduse de militarii francezi din cadrul Grupului de luptă staționat la Cincu și se axează pe valorificarea și exersarea capabilităților de apărare antiaeriană. Militarii vor folosi sisteme lansatoare de rachete și tunuri de artilerie antiaeriană împotriva unor ținte aeriene.
Scopul exercițiilor este antrenarea în comun a militarilor aliați pentru îmbunătățirea interoperabilității și a coeziunii structurilor aliate dislocate în România. În cadrul exercițiului, militarii români și americani vor participa cu echipe de observatori în punctele de comandă ale exercițiului.
Militarii luxemburghezi și olandezi vor desfășura operațiuni de evaluare a lovirii țintelor aeriene cu ajutorul sistemelor aeriene tip dronă. În același timp, personalul poligonului va asigura siguranța, observarea, coordonarea și conducerea activităților.