vineri, 24 mai, 2024
Home Editorial Fabricanţii de ipoteze

Fabricanţii de ipoteze

de Gabriel Crețu

Cineva de la vârful statului caută de zor formula de reașezare a societății. Acest lucru se întâmplă cu mare întârziere, într-o perioadă în care oamenii au început să-și dea seama din ce în ce mai bine, că la mijloc nu se află o dorință sinceră de rezolvare a problemei, ci sunt doar niște pase hipnotice pentru mobilizarea unui trecut care ascunde, nu vindecă.

Președintele PSD Marcel Ciolacu declara în urmă cu câteva zile că în România, munca ar trebui taxată mai puțin, ca în țările dezvoltate. Social-democratul a venit și cu un exemplu, potrivit căruia la un câștig de 600 de euro, un german plătește un impozit pe muncă de 94 de euro, iar un român plătește 236 de euro. S-a ajuns în stadiul în care dacă vrei să vorbești despre lucruri certe și palpabile în România, amânate de decenii din cauza unor complicități politice, mereu se va găsi cineva care îți va explica – în general cu un aer superior – că lucrurile nu stau tocmai așa. Fie n-ai „calificarea“ necesară, fie lucrurile stau complet altfel decît le vezi tu. În general, ele stau exact așa cum le vede cel care te corectează. Să nu cumva să amintești faptul că, tocmai diferitele feluri de complicitate cu sistemul au născut temperaturile, iritările și anomaliile din legile românești, că imediat apar blindații cu certitudini legislative.

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, îl contrazice pe Marcel Ciolacu și spune că România, nu are posibilitatea bugetară de a reduce taxarea pe muncă și nici nu e pregătită pentru o astfel de procedură. Sigur că așa e, pentru că politicienii care nu vor să schimbe nimic în ceea ce privește taxarea muncii în România, stau pe margine și se încăpăţânează să creadă că reţeta care i-a făcut „oameni“ va fi valabilă etern. Intersecția dintre politică și habarnism la care s-a ajuns, a produs și încă mai produce, accident după accident. Iar cele mai recente dovezi, sunt ordonanțele fiscale care-i sancționează pe cei care au mai multe surse de venit și care adâncesc birocrația prin completarea altor și altor declarații fiscale, dacă depășesc anumite norme de venit. Nu mai este vorba de taxare aici, ci despre un asalt ale cărui dimensiuni cresc de la un an la altul, indiferent de tabăra de partid dinspre care sosesc cohortele de aspiranți la boieria de stat. Nu mai şochează răul, ci uşurinţa cu care te obişnuieşti cu el.

Trăim în țara în care trebuie să plătești asigurare medicală dacă închiriezi o garsonieră. Asta în condițiile în care în zona sănătății, nu se întâmplă absolut nimic, chiar dacă tu dai din ce în ce mai mulți bani și nu primești nimic la schimb. Vedem aceleași personaje de ani de zile, care nu fac decât să se comporte ca niște veritabili contabili ai tragediilor din spitalele românești. Între timp au rămas în aer foarte multe lucruri ce ar trebui lămurite și știute dacă tot vorbim de muncă. Spunea Daniel Dăianu, care parcă vrea să ne ia pe toți ostatici în conversații lâncede, că România, nu e pregătită pentru a reduce taxarea pe muncă. Normal. Mentalitatea muncii în România este profund viciată, trebuie plătiți sute de parlamentari și peste un million de funcționari publici, fără de feedback din teren. Nimeni din statul român nu gândește atât de analitic, încât să-și dea seama că prin dezordinea asta financiară, prin risipa banilor publici și prin plata excesivă a nemuncii, noi preferăm să ne automutilăm, încet şi sigur, în loc să pornim la un lung proces terapeutic. Idealul profesional este să te înregimentezi într-un sistem amenajat aproape perfect din punct de vedere financiar, dar, fără să accepți sugestii și ingerințe din afară. Cam așa arată rețeta succesului. Ieșim la declarații cu câteva luni înainte de rotativă, aruncăm un mesaj populist în presă, contestat ușor de un specialist care ne spune cu alte cuvinte, că istoria amânărilor şi veşnicul provizorat au transformat totul într-un labirint dezarmant, după care recunoaștem că trăim într-o Românie permanent frământată și angoasată. Asta în vreme ce, nu prea muncim în instituțiile noastre. Le populăm.

Ocupăm nişte spaţii pe care le umplem cu noi înşine. Mai degrabă cu prezenţa noastră fizică decît cu idealurile comunităţii sau cu felul în care am vrea să fie, să arate, lumea în care trăim. Cam despre asta este vorba! Trebuie făcut ceva să depășim acea etapă, cu funcția publică bazată exclusiv pe carieră și vechime și trebuie ca pentru nivelurile superioare, să trecem la un sistem bazat pe performanță. Pentru că nu am fost niciodată parteneri ai statului, ci supuşi și avem o eternă mentalitate de chiriaşi. Taxarea muncii în România este indecent de mare, iar singura justificare este că trebuie susținut un aparat de stat gigantic. România are o populație dublă în comparație cu Ungaria, dar, avem același număr de angajați. Oare de ce se întâmplă una ca asta? România nu are posibilitatea bugetară de a reduce taxarea pe muncă, este doar o lozincă. Cunoaşteţi trucul telefoanelor alarmiste, prin care un părinte în vârstă şi naiv e convins să verse bani într-un cont, pentru a-şi salva copiii? Cam așa e și cu această taxare a muncii de la noi.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult