Fără construcții înalte în zona de case din cartierul Veterani. Proiectul a primit undă verde de la consilierii locali, care au reactualizat Planul Urbanistic Zonal și au impus un regim de înălțime de maximum P + 2 în perimetrul de case. Vestea a fost bine primită de constănțeni, care ceruseră de altfel Primăriei, printr-o petiție online să oprească ridicarea blocurilor înalte în cartierele de case.
După Compozitori, Baba Novac și Tomis Nord, cartierul Veterani, a atras și el din ce în ce mai mulți investitori, care s-au adaptat cerinței constănțenilor, care preferă să fugă din jungla urbană spre periferia orașului, unde este mai multă liniște și mai multă verdeață. Confortul unora, disconfortul altora însă. Și asta pentru că vechii locatari ai cartierului de case s-au văzut în ultimii ani înghesuiți de păduri de zgârie nori care le umbresc locuințele și le-au îngustat aleile. Situația însă se va schimba radical după o decizie a Consiliului Local care a decis să interzică ridicarea de blocuri mai înalte de P+2 în cartierul Veterani.
Situația cartierului Veterani își amintesc oamenii s-a înrăutățit în 2009 și 2013 când consilierii de la acea vreme au aprobat PUZ -uri derogatorii care permiteau ridicarea construcțiilor mai de până la 15 etaje.
Cartierul Vaterani a fost botezat așa după ce, loturi de câte 500 de metri au fost acordate veteranilor. Ajunse ulterior în proprietatea moştenitorilor acestora, multe au fost vândute la preţuri derizorii atractive pentru investitori care au ridicat ușor, ușor, zeci de zgârie nori.