Fără permis, după ce au condus beți și drogați

S-a lăsat cu dosare penale în acest weekend, la Constanța. Zeci de polițiști au împânzit principalele artere care duceau către festivalul Neversea și nicio mașină nu a scăpat de controalele agenților de la Rutieră.

În misiunea specială a fost și un câine specializat în depistarea și identificarea drogurilor. Un tânăr a fost depistat în timp ce conducea deși se afla sub influența substanțelor interzise. Drug testul a arătat că acesta consumase canabis. Deși tânărul a susținut în fața polițiștilor că nu ar fi pus gura pe așa ceva.

Un cetățean ucrainean a rămas fără permis pentru că urcase la volan deși consumase băuturi alcoolice. 0,55 mg / l în aerul expirat a fost valoarea indicată de aparatul polițiștilor.

Polițiștii au făcut razii pe toată durata festivalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Noaptea Cercetătorilor Europeni la UMC Constanța 

Universitatea Maritimă din Constanța participă la sărbătorirea Nopții Cercetătorilor Europ…