Mamaia

Regulamentul parcărilor din municipiu a fost atacat în instanță și anulat, doar în extrasezon, în stațiunea Mamaia. Astfel, la sfârșitul sezonului estival, plăcuțele cu tarifele pentru taxa de parcare au fost scoase, de bine ce au fost montate la începutul verii. Haosul din regulamentul parcărilor urmează a fi însă remediat pentru a se evita tocmai acest proces de montare și demontare al plăcuțelor.

Agenții economici din turism au atacat in instanță Regulamentul parcărilor din municipiu. Așa se face că, la finalul unei veri aglomerate, dar și cu restricții impuse de pandemie, parcarea în stațiunea Mamaia a fost anulată în extrasezon. Plăcuțele cu tarifele pentru plata parcărilor au fost scoase deja, acestea probabil urmând a fi montate din nou la începutul sezonului estival din 2022. Taxa de parcare vara aceasta în stațiune a costat, pe zi, cât o noapte de cazare. Unele hoteluri au fost nevoie chiar să închirieze noi locuri de parcare, oferite tot de Primăria Constanța pentru prețul de 500 lei pe lună.

Constănțenii nu au fost nicio clipă de acord cu această taxă a municipalității și susțin că sumele sunt exagerate.

Reprezentanții Primăriei Constanța au admis încă de la începutul verii faptul că, noul regulament ar putea fi cu mult îmbunătățit.

Potrivit datelor furnizate de Primăria Constanța, într-o lună de zile , au fost încasați pentru toate cele trei zone aproximativ 200000 euro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Bariera de la Judecătorie, desființată

A dispărut bariera din centrul Constanței care bloca accesul mașinilor în zona Judecătorie…