Anul școlar vine și cu o serie de noutăți. Una dintre cele mai importante modificări este libertatea acordată școlilor de a interzice complet utilizarea telefoanelor mobile. O altă noutate este introducerea posibilității ca școlile să înființeze „săli de detenție” pentru elevii care perturbă orele.
În aceste spații, elevii vor fi supravegheați pe durata orei respective, fără a primi absență, iar fiecare instituție de învățământ își va stabili propriile proceduri de funcționare. Nota la purtare se va acorda la finalul fiecărui modul și va scădea cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe an. Elevii care comit abateri grave pot fi sancționați mai sever decât în anii precedenți. Sancțiunile vizează inclusiv retragerea burselor, suspendarea temporară sau exmatricularea. Noutăți și pentru elevii din clasele terminale. Probele orale ale Bacalaureatului se vor desfășura în perioada 27 ianuarie – 7 februarie, iar cele scrise, între 10 și 16 iunie, cu o luna mai devreme ca până acum. Evaluarea națională pentru elevii din clasele a 8-a a fost programată între 23 și 27 iunie. În premieră, atât la Bacalureat, cât și la Evaluarea Națională, elevii își vor putea vedea lucrările după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de depunerea contestațiilor.